Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţire la Vălişoara
PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, a resfinţit, ieri, în duminica a V-a după Paşti, biserica parohiei Vălişoara din Protopopiatul Caransebeş. Biserica din localitate a fost renovată în exterior şi înfrumuseţată cu icoane pe pereţii exteriori. PS Episcop Lucian a hirotonit preot pe diaconul Sergiu Dalea, care va fi preot la Parohia Ticvaniu Mare din Protopopiatul Oraviţa. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Ligii Tinerilor Creştin Ortodocşi din Lugoj condus de profesorul Alina Bogoevici. Corul se află într-o vizită în Episcopia Caransebeşului, la invitaţia PS Episcop Lucian. În vizită a fost inclus un program care a cuprins bisericile istorice din Caransebeş, noua catedrală episcopală, reşedinţa administrativă a Eparhiei Caransebeşului şi Schitul "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" de la Poiana Mărului. (C.R.)



.jpg)
