În ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, astăzi, 23 aprilie, Forțele Terestre Române au marcat acest moment prin ceremonii religioase și militare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica militară „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din incinta Statului Major al Forțelor Terestre.
Sfințirea Altarului de vară și a noii catapetesme a Bisericii din Râșca Pleș, Cluj
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat duminică, 23 iulie, la Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Râșca Pleș, județul Cluj, unde a sfințit noul iconostas al bisericii. Apoi, ierarhul a binecuvântat Altarul de vară, construit în proximitatea lăcașului de cult, și a săvârşit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat că a sta lângă cel bolnav este o lecție a răbdării și pentru cel sănătos, și pentru cel bolnav, subliniind că avem datoria de a ne purta slăbiciunile unii altora.
Răspunsurile liturgice au fost date de grupul vocal al Asociației Tinerilor Ortodocși ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, dirijat de pr. Ionuț Pleș.
Pentru întreaga activitate pastorală și administrativă, pr. paroh Eugen Cristian Mărcuș a fost hirotesit iconom, iar fostul paroh, preotul pensionar Mircea Ionel Mărcuș, pentru cei 49 de ani de slujire sacerdotală, a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru clerici. Primarul comunei Râșca, Alin Abrudan, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri și Mărturisitori Năsăudeni”, iar membrii Consiliului și Comitetului parohial și alți binefăcători au primit diplome de aleasă cinstire.



.jpg)
