În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Sfințirea aşezământului parohial din localitatea gălățeană Brătulești
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârșit joi, 17 octombrie, Sfânta Liturghie în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Brătulești, județul Galați, unde a participat la conferința pastoral-misionară a preoților din Protopopiatul Tecuci și a sfințit Așezământul „Patriarhul Nicodim Munteanu” din cadrul aceleiași parohii.
În multe locașuri de cult din Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost desfășurate joi, 17 octombrie, mai multe activități pastoral-misionare, culturale și social-filantropice. Un astfel de program s-a desfășurat și în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Brătulești, unde a avut loc conferința pastoral-misionară a preoților din Protopopiatul Tecuci, din al doilea semestru al anului 2019.
Programul conferinței a debutat în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Brătulești prin săvârșirea Sfintei Liturghii de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor din care au făcut parte clericii Protopopiatului Tecuci.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre viața primului Apostol al Domnului şi misiunea lui de propovăduire a cuvântului Evangheliei, precum şi despre importantul eveniment petrecut în 17 octombrie 1996, atunci când moaştele Sfântului Apostol Andrei au coborât din cetatea Iaşilor la Dunăre, în oraşul Galaţi.
În semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohii, Înaltpreasfinţia Sa a acordat mai multor preoţi din cadrul Protopopiatului Tecuci rangurile bisericeşti de sachelar, iconom şi iconom-stavrofor.
În continuare, chiriarhul Dunării de Jos a săvârşit slujba de sfinţire a Aşezământului parohial „Patriarhul Nicodim Munteanu”, care a primit ca ocrotitori spirituali pe Sfântul Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei, Sfântul şi Dreptul Nicodim şi Sfintele Femei Mironosiţe.
În cadrul aşezământului parohial, preotul paroh din localitatea Brătuleşti împreună cu soţia, care sunt cadre medicale, au oferit gratuit consultaţii de specialitate mai multor persoane defavorizate, cu vârste înaintate, greu deplasabile, marginalizate social şi cu situaţii materiale şi financiare precare.
Serviciile medicale acordate au constat în măsurarea tensiunii arteriale, controlul glicemiei şi efectuarea consultului medical general pentru depistarea bolilor cronice.
Domnul Costel Miron, un binecredincios fiu al satului, care a sprijinit lucrările de zidire şi înfrumuseţare ale acestui aşezământ parohial, a primit din partea ierarhului Dunării de Jos distincţia eparhială „Vrednicia andreiană”, iar ceilalţi binefăcători au primit diplome de ctitori.
La final, cei prezenţi au vizitat şi colecţia muzeală a parohiei care cuprinde obiecte tradiţionale româneşti din satele situate în partea de sud a Moldovei, iar Grupul de copii „Doina Mândrei” din Parohia Brătuleşti a susținut un program cultural-artistic.