Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea bisericii cimitirului „Eternitatea” din municipiul Galaţi
În ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cimitirul „Eternitatea” din municipiul Galaţi. Această biserică a primit ca hram cel mai mare praznic al creştinătăţii, Învierea Domnului.
În Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” şi capela mortuară de la demisolul acesteia s-au aflat într-un amplu proces de restaurare, reabilitare şi reamenajare cu lucrări atât la interior, cât şi la exterior. Marți, 9 noiembrie, eforturile depuse pentru înfrumuseţarea acestui sfânt lăcaş de cult din cel mai vechi şi mai mare cimitir al municipiului Galaţi au fost încununate prin slujba de târnosire oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Din soborul slujitor au făcut parte numeroși preoţi şi diaconi din cadrul Protopopiatului Galaţi.
La eveniment au participat autorităţi locale, rude ale preoţilor înmormântaţi în acest cimitir municipal, precum şi numeroşi credincioşi veniţi special pentru eveniment, chiar dacă vremea de afară a fost nefavorabilă, cu precipitaţii abundente.
Pentru a spori evlavia şi bucuria slujitorilor şi credincioşilor prezenţi, ierarhul locului a adus din patrimoniul sacru al Reședinței Arhiepiscopiei Dunării de Jos icoana cu o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Nectarie. După oficierea Sfintei Liturghii, chiriarhul Dunării de Jos a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a explicat sensurile duhovniceşti ale sfinţirii bisericii şi a evidenţiat lucrarea deosebită realizată la această parohie.
În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a săvârşit slujba de târnosire şi un Parastas pentru ctitorii şi binefăcătorii acestui sfânt lăcaş trecuţi la cele veşnice.
Pentru implicarea în lucrările de amenajare a bisericii, Înaltpreasfinţia Sa a acordat preotului paroh Valentin Rădoi rangul de iconom stavrofor, iar preotului coslujitor Cătălin Sava rangul de sachelar.
La final, pe esplanada de la Monumentul Eroilor, a fost săvârşit Parastasul de obşte pentru eroii, preoţii, profesorii, edilii şi marile personalităţi care odihnesc în acest cimitir municipal, după care chiriarhul Dunării de Jos şi clericii au mers la mormintele foştilor slujitori gălăţeni pentru a le aduce prinos de recunoştinţă prin rugăciune şi milostenie.