Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţirea bisericii din localitatea Bursucani, Galaţi
Miercuri, 21 iulie, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a sfinţit biserica parohială cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din localitatea Bursucani, Protopopiatul Tg. Bujor, Jud. Galaţi. La această biserică au fost efectuate, în ultimii ani, ample lucrări de consolidare şi reparaţii capitale, printr-o metodă, care a permis conservarea vechilor ziduri.
Începând din anul 2008, sfântul lăcaş a primit ca ocrotitor şi pe Sf. Rafail de la Agapia Veche, originar din localitatea Bursucani, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 3-5 martie 2008. Cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat ca lucrările realizate la Schitul Zimbru, dependent de Mănăstirea Adam, situat lângă Bursucani, cu hramul "Sf. Gheorghe" şi "Sf. Rafail de la Bursucani". La ceas de Vecernie, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a aşezat piatra de temelie şi a sfinţit locul unde se va ridica o nouă biserică în localitatea Drăguşeni, Jud. Galaţi.



.jpg)
