Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfinţirea bisericii din parohia maramureşeană Remeţi pe Someș
Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat duminică, 31 iulie, a 7-a după Rusalii, a vindecării a doi orbi şi a unui mut din Capernaum, în Parohia Remeţi pe Someş, Protopopiatul Chioar, unde a târnosit biserica parohiei şi a binecuvântat capela de cimitir.
La Remeţi pe Someş, sat din lunca Someşului, aparţinător de comuna Mireşu Mare, din judeţul Maramureş, există o comunitate de circa 300 de credincioşi care sunt păstoriţi de patru ani de preotul Sergiu Viorel Pop. Împreună cu Consiliul parohial, cu credincioşii din sat, sprijinit de Primărie, preotul a ridicat capela de cimitir, care a fost binecuvântată acum de PS Episcop Iustin.
În urmă cu 21 de ani, în 15 iulie, biserica din Remeţi pe Someş era târnosită pentru prima dată de PS Episcop Iustin, iar acum, ca urmare a reorganizării Sfântului Altar şi a mai multor lucrări efectuate la sfântul lăcaş de închinare, a fost sfinţită a doua oară.
Începând cu anul 2019, s-au desfăşurat mai multe lucrări: refacerea Sfântului Altar și a Sfintei Mese; restaurarea picturii; înlocuirea clopotelor vechi cu două clopote noi; refacerea acoperișului la turnul bisericii și recondiționarea acoperișului pe nava bisericii; executarea unui drenaj în jurul bisericii pentru înlăturarea umezelii şi sistarea igrasiei; refacerea pereților exteriori; turnarea aleilor și pavarea lor cu piatră, precum și alte lucrări. Prin implicarea credincioșilor, s-a construit și o capelă de cimitir. Lucrările au fost realizate de pr. paroh Sergiu Viorel Pop, sprijinit de membrii Consiliului parohial, epitrop fiind Florin Mureșan. Cheltuielile au fost suportate de credincioșii din Parohia Remeți pe Someș, Consiliul local, Primăria Mireșu Mare și alți binefăcători.
După slujba târnosirii bisericii parohiale, au fost binecuvântate cele două clopote din turnul bisericii, iar apoi a început Sfânta Liturghie săvârşită de ierarh, care a oferit lăcaşului de cult, pe lângă hramul tradiţional, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, şi un nou hram, de vară, „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul psaltic „Theologos”, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, şi de corul parohiei.
Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi la mai multă rugăciune şi căinţă, pentru a vedea binefacerile lui Dumnzeu care sunt la tot pasul şi pentru a fi mai aproape de Mântuitorul: „Ne adunăm, iată, mulţi şi credincioşi să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu şi să înfrumuseţăm evenimentele Bisericii lui Hristos aşa ca în această duminică”.
La final, ierarhul l-a hirotesit iconom pe pr. paroh Sergiu Viorel Pop şi a oferit distincţii primarului Ioan Mătieş, Consiliului parohial, corului parohiei şi pictorului Spiridon Sorin Gâtu.