În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Sfințirea bisericii Parohiei Corbu, Vaslui
Duminică, 21 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit slujba de sfințire a bisericii Parohiei Corbu, Protopopiatul Vaslui.
Din soborul slujitorilor au făcut parte și părintele exarh Zaharia Curteanu, părinții protopopi Adrian Chirvasă și Iulian Dumitru Ștefan și părintele paroh Emanuel Gherghe.
După slujba de sfințire a urmat Sfânta Liturghie, oficiată în apropierea lăcașului de cult. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”, coordonat de arhidiaconul Cosmin-Vlăduț Mironescu.
În cuvântul adresat celor prezenți, Părintele Episcop Ignatie a vorbit despre virtutea nobleței sufletești, care l-a caracterizat pe ofițerul roman ce a apelat la Domnul Hristos pentru a-i vindeca slujitorul: „Manifestarea credinței centurionului se vede, cu precădere, prin noblețe, prin foarte multă discreție. Dacă am fi fost noi în locul lui, probabil că am fi insistat ca Domnul Hristos să vină în casa noastră, să primim binecuvântarea Lui, să ne bucurăm de prezența Lui. Centurionul nu transformă credința sa într-un spectacol, pentru că el vrea și simte că poate să intre în comuniune cu Dumnezeu fiind foarte discret și plin de noblețe”.
Preasfinția Sa a afirmat că există o inadecvare totală între credința creștină și atitudinile zgomotoase, arogante sau batjocoritoare la adresa celorlalți, afișarea unor simboluri creștine nefiind totuna cu a crede în acestea: „Să nu vă lăsați păcăliți că aceștia vorbesc despre credință, Cruce și Evanghelie. Sunt lași! Ei de fapt manipulează și folosesc aceste simboluri și credința creștină pentru capital de imagine și capital politic, pentru voturi. Să nu aveți încredere în asemenea oameni, pentru că ei batjocoresc credința. Omul credincios, care-L iubește pe Hristos, se comportă ca și Hristos. Preia din trăsăturile lui Hristos”.
Tot cu acest prilej, Părintele Episcop Ignatie a sfințit casa de prăznuire, capela mortuară și un monument ridicat în cinstea eroilor, toate făcând parte din ansamblul parohial.
La final, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru iconom stavrofor pe părintele paroh Emanuel Gherghe. Totodată, părintele diacon Ștefan Gherghe, slujitor al parohiei, a primit diplomă de ctitor, iar preoteasa Bianca Gherghe a primit Distincția de vrednicie „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” a Episcopiei Hușilor.