La 399 de ani de la ridicarea zidurilor de incintă ale Mănăstirii Dragomirna, Voievodul martir Miron Barnovschi Movilă a fost comemorat duminică, 30 august 2026, printr‑un eveniment organizat în cetatea
Sfinţirea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh“ - Gară din Piatra Neamţ
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va sfinţi duminică, 11 mai 2014, Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ - Gară din Piatra Neamţ. După cum ne-a relatat pr. paroh Ghiţă Mocanu, slujba de sfinţire va fi urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii de către IPS Mitropolit Teofan. Demersurile pentru ridicarea lăcaşului de închinăciune au început în anul 1997, iar pe 1 august 1998 s-a înfiinţat actuala parohie. Un an mai tâziu, pe 25 martie a fost pusă piatra de temelie a sfântului lăcaş. La sfârşitul lunii iunie a anului 1999 au fost demarate lucrările de construcţie. În anii care au urmat lăcaşul de închinăciune a fost împodobit cu pictură, catapeteasmă şi obiectele necesare desfăşurării sfintelor slujbe. Biserica este în stil moldovenesc, prezentând un plan compact trilobat. (C. Ciofu)



.jpg)
