După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfinţirea Casei arhiereşti „Episcopul Chesarie” din Buzău
Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a sfinţit luni, 9 decembrie, Casa arhierească „Episcopul Chesarie“ din Buzău. La slujba de sfinţire şi la inaugurarea noului aşezământ aflat în incinta Paraclisului arhiepiscopal „Sfântul Gheorghe“ din Buzău au participat preoţi consilieri de la Centrul eparhial, protopopi ai Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, preoţi şi diaconi, ne-a spus Dragoş Olteanu, consilier media eparhial. După încheierea slujbei religioase, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ciprian a precizat: „Vizitând casele existente pe lângă parohiile din municipiul Buzău, am găsit că cea mai potrivită locaţie, şi în ceea ce priveşte terenul generos, dar şi construcţia, este cea care exista pe lângă Biserica «Sfântul Gheorghe» din Buzău, paraclis arhiepiscopal. Clădirea a fost amenajată ca şi casă arhierească căreia i-am dat numele vrednicului de pomenire episcop Chesarie al Buzăului, care a ctitorit în secolul al XIX-lea noua clădire a Seminarului Teologic Ortodox din Buzău şi numeroase biserici şi aşezăminte bisericeşti din Buzău“, a spus IPS Arhiepiscop Ciprian. Lucrările de renovare şi amenajare a Casei arhiereşti din Buzău au avut loc în perioada iulie-noiembrie 2013. De asemenea, ierarhul a amintit că şi la Paraclisul arhiepiscopal „Sfântul Gheorghe“ se vor desfăşura în cel mai scurt timp lucrări de refacere completă a picturii şi de înfrumuseţare la interior. „Obiectivul principal privind ansamblul arhiepiscopal în care sunt incluse paraclisul şi Casa arhierească este ca acesta să îşi recapete frumuseţea cea dintâi, aşa cum ne place să spunem, pentru că la început lucrurile sunt noi şi frumoase“, a arătat Înaltpreasfinţia Sa.



.jpg)
