Sfinţirea noului sediu al Bibliotecii Naţionale

Ieri s-a împlinit ceea ce au nutrit de-a lungul veacurilor generaţii de români: inaugurarea unui sediu special amenajat pentru păstrarea patrimoniului cultural scris românesc. Acest moment important din istoria culturii româneşti a primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a săvârşit sfinţirea noului sediu al Bibliotecii Naţionale, de pe Bulevardul Unirii nr. 22.

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României este un mai vechi deziderat al românilor în ceea ce priveşte păstrarea, promovarea şi transmiterea generaţiilor de azi şi celor viitoare a patrimoniului cultural scris românesc. Începând de astăzi, acest tezaur inestimabil al culturii româneşti va fi păstrat în cele mai bune condiţii. Noul sediu al Bibliotecii Naţionale, o clădire impresionantă şi modernă, cu toate dotările necesare, a fost sfinţit ieri de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de arhimandriţi, preoţi consilieri şi arhidiaconi, în prezenţa a numeroase personalităţi şi oaspeţi de seamă.

După slujba de sfinţire, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare, în care a evidenţiat rolul şi importanţa Bibliotecii Naţionale ca mijloc de conservare şi comunicare de-a lungul timpului a moştenirii intelectuale a unui popor.

Directorul Bibliotecii Naţionale a României, conf. dr. Elena Tîrziman, a rostit, de asemenea, un cuvânt festiv, în care a reliefat că pentru un început bun în orice lucru trebuie să primeşti binecuvântarea Bisericii. În acelaşi timp, directorul Bibliotecii Naţionale a arătat aportul numeroşilor domnitori români, monahi şi feţe bisericeşti în făurirea culturii româneşti. "În cultura română, conceptul de bibliotecă naţională şi ideea de bibliotecă, în care să adune ceea ce a creat poporul respectiv, le datorăm lui Constantin Brâncoveanu, care a instituit un act domnesc prin care toate tipografiile din spaţiul Ţării Româneşti erau obligate să dea carte către biblioteca neamului".

Bibliotecarul trebuie să fie competent, profund, dar mai ales smerit

Noul sediu al Bibliotecii Naţionale a României are ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, monah bibliotecar cu viaţă aleasă. "În scrierile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul regăsim faptul că trebuie să ai responsabilitate faţă de cuvântul scris, trebuie să ai responsabilitate faţă de informaţia, faţă de cartea pe care o păstrezi dintr-o generaţie trecută şi să o transmiţi unei generaţii viitoare. Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul mai adaugă că meseria de bibliotecar este o menire unică, profundă, aparte, iar bibliotecarul trebuie să fie competent, profund şi, în acelaşi timp, smerit, pentru că rezultatele muncii sale trebuie să se vadă dincolo de prezenţa fizică a bibliotecarului."

În semn de recunoştinţă, apreciere şi încurajare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit doamnei Elena Tîrziman Ordinul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", iar pentru instituţia pe care o conduce, o icoană a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi mai multe cărţi publicate recent de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, iar celor prezenţi, câte o iconiţă cu chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Conf. dr. Elena Tîrziman i-a mulţumit Patriarhului României pentru binecuvântarea de început într-o altă etapă a existenţei Bibliotecii Naţionale şi pentru sprijinul pe care Patriarhia Română îl oferă bibliotecilor, şcolilor, spitalelor şi altor instituţii culturale, dăruind Preafericitului Părinte Patriarh Daniel câteva cărţi editate de Biblioteca Naţională a României.

Patriarhul României şi directorul Bibliotecii Naţionale a României au semnat actul inaugural care marchează această zi, iar la final au fost vizitate mai multe creaţii de artă şi fotografie religioasă, precum şi fotografii din colecţiile speciale ale Bibliotecii Naţionale a României cu patriarhii Bisericii Ortodoxe Române. (Ioan Buşagă)

Cuvântul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel rostit cu prilejul sfinţirii noului sediu al Bibliotecii Naţionale a României, din Bulevardul Unirii nr. 22, Bucureşti, duminică, 22 aprilie 2012.

Cartea scrisă cu mâna sau tipărită este o imprimare pe suport material a ideilor unei persoane pentru a fi transmise contemporanilor sau posterităţii.

Citirea cărţilor este un act de cunoaştere - receptare a mesajului sau informaţiilor comunicate în formă scrisă, iar memorarea şi asimilarea critică şi creatoare a mesajului sau informaţiilor pot deveni cultură. În acest sens, "omul citit" sau care a citit multe cărţi este numit om cult. Dacă acesta este capabil nu doar să acumuleze informaţii din cărţi, ci şi să le cultive, adică să le prelucreze şi să le transmită altora în formă scrisă, el devine un cărturar în comunitate sau un formator de conştiinţe.

Cartea bună sau valoroasă, ca moştenire din trecut sau ca mijloc de comunicare spre comuniune între persoane contemporane şi generaţii viitoare, poate fi în acelaşi timp comoară descoperită, când o citeşti, şi comoară ascunsă, când o ignori.

În istoria umanităţii, cartea a avut mai întâi valoare de simbol sacru, de comemorare şi comunicare permanentă a unui mesaj divin descoperit oamenilor printr-un eveniment fondator de credinţă şi comunitate religioasă. De pildă, Biblia (iudeo-creştină) este o colecţie de cărţi sfinte în care au fost consemnate pentru comemorare şi comunicare generaţiilor prezente şi viitoare cuvintele lui Dumnezeu către umanitate, rostite prin oameni inspiraţi, în momente istorice definitorii pentru cunoaşterea relaţiei lui Dumnezeu cu universul, cu un popor ales şi cu întreaga umanitate. Această relaţie multiplă în aspectele ei este situată între momentul iniţial al Genezei (crearea universului şi a omului) şi momentul final al Apocalipsei (transfigurarea sau mutaţia creaţiei existente într-un mod de existenţă nou, în care materia va fi total transparentă spiritului şi viaţa va fi eternă, fără de moarte). Deci, Biblia comunică oamenilor cunoaşterea a două evenimente unice care scapă cercetării ştiinţifice, şi anume punctele A şi , de la cine vine existenţa creată (de la Creatorul ei) şi spre cine se îndreaptă ea în mod ultim sau definitiv (spre Mântuitorul şi Împlinitorul ei). De remarcat este faptul că BIBLIA, această mică bibliotecă portabilă (39+27 cărţi), este azi cea mai răspândită carte din lume. În Biblie coexistă şi se întrepătrund cultul, ca relaţie a oamenilor cu Creatorul lumii, şi cultura, ca relaţie a oamenilor cu lumea.

Însă Cartea Sfântă sau Cărţile Sfinte au avut şi au o importanţă deosebită nu numai în iudaism şi creştinism, ci şi în aproape toate religiile mari ale lumii, mai ales în islam, unde cartea numită Coranul este centrul vieţii religioase. De ce? Pentru că religia este prin definiţie relaţie sau comunicare a oamenilor cu Divinitatea şi întreolaltă. Prin urmare, Cartea Sfântă - simbol religios devine, prin citire, o mare forţă spirituală de-a chema oamenii la comuniune cu Dumnezeu şi întreolaltă, adică de-a crea, consolida şi cultiva viaţa comunităţii religioase în rugăciune şi acţiune.

Cartea ca simbol religios fondator şi formator de comunitate religioasă trebuie păstrată obligatoriu din generaţie în generaţie, adesea împreună cu unele cărţi de cult inspirate din ea şi cu unele cărţi de tâlcuire a Cărţii Sfinte - simbol al religiei respective, adică o bibliotecă de cărţi sacre. La acestea s-au adăugat cu timpul şi cărţi de înţelepciune şi de conduită practică necesare pentru viaţa comunităţii umane religioase. Aşa se explică faptul că prima bibliotecă existentă în lume, încă din mileniul al III-lea înainte de Hristos, a fost biblioteca unui templu din oraşul babilonean Nippur. Aceasta era o colecţie imensă de scrieri pe tăbliţe de lut. Primele biblioteci în sensul de colecţii de cărţi scrise pe suport material de papirus au fost organizate în temple greceşti şi în şcolile de filosofie din secolul al IV-lea înainte de Hristos. În acest sens, cele mai cunoscute biblioteci antice au fost: biblioteca din Alexandria, cu un număr impresionant de cărţi scrise pe papirus, şi rivala ei, biblioteca din Pergam, cu 200.000 de cărţi scrise pe pergament, biblioteca Ulpia din Roma, iar apoi biblioteca imperială din Bizanţ, înfiinţată în secolul al IV-lea de Împăratul Constantin cel Mare. În această bibliotecă erau adăpostite cărţi de literatură antică greacă şi latină, precum şi de literatură creştină începând cu secolul al II-lea.

În Evul Mediu, bibliotecile cele mai importante erau bibliotecile mănăstireşti, iar începând cu secolul al XIII-lea, în Europa Occidentală, la acestea s-au adăugat bibliotecile universitare. Şi în unele mănăstiri de pe teritoriul ţării noastre, începând cu secolele al XV-lea şi al XVI-lea, au fost organizate biblioteci de cărţi în manuscris şi apoi cărţi tipărite. Începând cu Renaşterea şi mai ales în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea s-au înmulţit bibliotecile particulare ca mari colecţii de cărţi, care au constituit apoi bază solidă pentru bibliotecile naţionale în Franţa, Anglia, Rusia şi alte ţări ale Europei, dar şi în China şi Japonia1. Cea mai mare bibliotecă naţională se află azi în Statele Unite ale Americii, şi anume Biblioteca Congresului, cu 18 milioane de cărţi, 12 milioane de fotografii, 4,5 milioane de hărţi şi peste 54 milioane de manuscrise2.

În acest context european şi universal, Biblioteca Naţională a României a fost şi este o necesitate, deoarece prin ea se realizează mai eficient constituirea, conservarea, dezvoltarea şi evidenţierea patrimoniului documentar naţional, adică a moştenirii intelectuale naţionale, exprimată azi în aproape 12 milioane u. b. (unităţi biblioteconomice): manuscrise, cărţi tipărite, albume, periodice, cartografii, colecţii de grafică, gravuri, stampe, litografie, fotografie, discuri de gramofon, discuri, CD-uri, DVD-uri etc.

Această bogăţie intelectuală imensă trebuia păstrată într-un edificiu corespunzător, deodată spaţios, bine organizat şi modern. Tocmai acest edificiu a fost sfinţit sau binecuvântat astăzi, 22 aprilie 2012, iar mâine, 23 aprilie 2012, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi de ziua bibliotecarilor, ea va fi deschisă publicului.

Multiplele funcţionalităţi ale noii Biblioteci Naţionale a României, prezentate deja de doamna Elena Tîrziman în presa laică şi bisericească, ne trezesc admiraţie şi bucurie pentru că visul a devenit realitate, deoarece este vorba aici de un nou mod de abordare a unei biblioteci naţionale.

Întrucât Biserica Ortodoxă Română, cu primele ei şcoli de manuscrise, tiparniţe şi biblioteci, este leagănul literaturii vechi româneşti, se bucură azi că o mulţime din cărţile ei mai vechi şi mai noi se află în această Bibliotecă Naţională a României, care are ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, fost bibliotecar al Mănăstirii Neamţ (în anii 1933 şi 1936).

Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat să dăruiască lumina, pacea şi bucuria Învierii Sale tuturor celor care au făcut donaţii către această Bibliotecă şi celor ce vor mai dona în prezent şi viitor, celor care s-au ostenit şi celor ce se vor osteni cu organizarea şi buna ei funcţionare, precum şi cu primirea şi servirea cititorilor şi vizitatorilor. Ne rugăm Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul bibliotecarilor, şi Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, protectorul Bibliotecii Naţionale a României, să ocrotească această Bibliotecă, pe toţi cei care lucrează aici şi pe toţi care o vizitează şi o folosesc cu bucurie, demnitate şi gratitudine.

Felicităm guvernele României şi constructorii care au contribuit în mod decisiv ca noua Bibliotecă Naţională a României să fie dată acum în folosinţă publicului. În mod deosebit o felicităm pe doamna Elena Tîrziman, directorul Bibliotecii Naţionale a României, care leagă între ele, cu înţelepciune, credinţa şi cultura, păstrând astfel cea mai bună tradiţie a poporului român, a cărui cultură s-a născut în jurul cultului şi care înţelege că "sufletul culturii este cultura sufletului".

† Daniel

Patriarhul României

Note:

1 Vezi The New Encyclopaedia Britannica, ediţia a 15-a, anul 2010, p. 333.

2 Vezi Enciclopedia Concisă Britanică, Editura Litera, Bucureşti, 2009, p. 273.