După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Sfințirea picturii bisericii gălățene „Sfânta Ecaterina”
Biserica gălăţeană ocrotită de Sfinţii Mucenici Ecaterina, Gheorghe şi Modest, a fost luni, 25 noiembrie, neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor care au participat la sărbătoarea hramului.
În ajun a fost săvârşită slujba Vecerniei unită cu Litia şi a continuat în ziua hramului cu Sfinta Liturghie, oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi din municipiul Galaţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
La slujbă au participat credincioşi de toate vârstele din municipiu, profesori şi oameni de cultură, dar şi elevi ai şcolilor aflate pe teritoriul parohiei.
Întrucât în ultimii 2 ani pictura şi catapeteasma acestei biserici au trecut printr-un amplu proces de restaurare şi curăţare de praf şi de fum, la finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul locului a săvârşit slujba de sfinţire a picturii. În cuvântul de învăţătură, Arhiepiscopul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa sfinţilor prăznuiţi, dar şi despre misiunea de propovăduire a Evangheliei Domnului de către Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul oraşului Galaţi şi al multor biserici din acest municipiu de la Dunăre.
În semn de binecuvântare şi preţuire pentru lucrarea desfăşurată în parohie, Înaltpreasfinţia Sa i-a acordat părintelui paroh Alexandru Teodosia rangul bisericesc de iconom stavrofor.
La final, au fost oficiate o slujbă de mulţumire şi parastasul pentru ctitorii şi credincioşii trecuţi la cele veşnice, iar toţi cei prezenţi au fost invitaţi la tradiţionala agapă frăţească, pentru eveniment fiind pregătite şi pachete cu alimente destinate persoanelor bolnave, singure şi nedeplasabile aflate în evidenţele speciale ale parohiei.



.jpg)
