Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Sfințirea unei noi biserici din Târgoviște
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a oficiat duminică, 27 noiembrie, în prezența a numeroși credincioși din Târgoviște și din împrejurimi, slujba de târnosire a celei mai noi biserici din orașul muntean.
Sfântul lăcaș recent sfințit are hramurile „Sfântul Ioan Gură de Aur” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și va fi atât biserică parohială, cât și paraclis pentru elevii Seminarului Teologic Ortodox din apropiere.
După sfințirea bisericii, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit întru preot, pe seama acestei noi biserici, pe arhidiaconul Bogdan Hrestic, care a slujit până acum la Catedrala Arhiepiscopală din Târgoviște. Actul de sfințire a fost citit de pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, vicar eparhial.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Nifon a evocat, la împlinirea celor treizeci de ani de la înființare, rolul important al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște, în misiunea educațională a eparhiei, ca școală-model în cadrul sistemului de învățământ local, dar nu numai, cunoscută prin implicarea în numeroase evenimente spirituale, culturale și educaționale, care a pregătit numeroase generații de misionari. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a arătat că ridicarea unei noi biserici se constituie într-o jertfelnică laudă adusă lui Dumnezeu, o mărturie a credinței și a solidarității din cadrul unei comunități, precum și un profund gest de iubire față de aproapele, deoarece se oferă credincioșilor de astăzi și celor viitori o biserică.
La final, Înaltpreasfinția Sa i-a acordat rangul de iconom stavrofor părintelui paroh Bogdan Hrestic și Diploma mitropolitană de recunoștință lui Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, și lui Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.
Lucrările de construcție la această nouă biserică s-au desfășurat între anii 2011 şi 2022, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Târgoviștei, al Consiliului Local al Municipiului Târgoviște și al Consiliului Județean Dâmbovița.