Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sfinţiri de biserici în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va târnosi duminică, 31 iulie 2011, Biserica "Ziua Crucii" din Botoşani, iar în aceeaşi zi, de la ora 17:00, va sfinţi casa socială şi casa parohială ale parohiei "Sfânta Treime" Cerbu-Copălău, Protopopiatul Botoşani. Tot duminică, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va sfinţi Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din parohia Lămăşeni I - Rădăşeni, Protopopiatul Fălticeni. Cu acest prilej va fi adus spre cinstire de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, papucul Sfântului Ierarh Spiridon. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, va sfinţi duminică aşezământul social-filantropic din parohia Poiana, Protopopiatul Sascut, după ce va săvârşi Sfânta Liturghie în biserica acestei parohii. (C.C.)



.jpg)
