Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Simpozion de spiritualitate românească, la Montreal
Arhiepiscopia Ortodoxă Română din cele două Americi va organiza, astăzi, 7 februarie, un simpozion de spiritualitate românească. Tema simpozionului este „Părinţii Capadocieni. Teologie şi spiritualitate pentru secolul al XXI-lea“, informează Basilica. Întâlnirea se încadrează în seria de manifestări derulate anul acesta în toate eparhiile Patriarhiei Române, sub genericul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. La eveniment vor participa istorici şi profesori de la instituţiile universitare de studii teologice din cele două Americi, care vor evoca viaţa şi opera Sfinţilor Capadocieni. Simpozionul se va desfăşura la Departamentul de Studii Teologice al Universităţii Concordia din Montreal.



.jpg)
