Mulțimi de credincioși bucureșteni și pelerini sosiți din întreaga țară au pășit astăzi, 24 octombrie, pe tradiționala „Cale a Sfinților”, străbătând mai multe străzi din inima Capitalei în drumul spre Catedrala Patriarhală istorică. Cu aleasă evlavie, mulțimea dreptslăvitoare a însoțit soborurile de clerici care au purtat pe umeri raclele cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor sfinți. Pe Colina Bucuriei, pelerinii au fost întâmpinați de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care le-a adresat un cuvânt de învățătură.
Simpozion de tradiţie în Episcopia Severinului şi Strehaiei
În perioada 5-8 iunie, Episcopia Severinului şi Strehaiei organizează Simpozionul "Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate", ajuns anul acesta la cea de-a IV-a ediţie. Subiectul lucrărilor care vor fi prezentate va aborda Sfintele Taine ale Botezului şi Cununiei, precum şi personalitatea marelui revoluţionar Tudor Vladimirescu, comemorat anul acesta în întreaga Oltenie. Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc astăzi, în localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, de la ora 10:00. Sunt invitaţi la acest demers ştiinţific ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie, preoţi cu preocupări istoriografice, istorici şi specialişti în domeniu, profesori de discipline istorice, sistematice şi practice de la facultăţile de teologie din ţară. Va urma un recital de muzică bisericească, susţinut de Corul "Kinonia" al Episcopiei Severinului şi Strehaiei. În continuare, invitaţii vor prezenta în plen comunicările pregătite. Tot astăzi va avea loc lansarea celor două numere "Mehedinţi, istorie cultură şi spiritualitate", ediţia a II-a şi a III-a. Scopul acestei manifestări culturale este de a evidenţia importanţa Sfintelor Taine în Biserică şi contribuţia lui Tudor Vladimirescu la Revoluţia din 1821. De asemenea, se are în vedere şi promovarea valorilor culturale şi educaţionale creştin-ortodoxe în cuprinsul Episcopiei Severinului şi Strehaiei. Materialele prezentate vor fi publicate într-un volum.



.jpg)
