Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Simpozion dedicat Anului Familiei la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad
Astăzi au început lucrările Simpozionului internaţional intitulat "Existenţa umană integrată eclesial, prin Taina Botezului şi a Cununiei. Implicaţii teologice, pastoral-misionare şi sociale", organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă "Ilarion V. Felea" din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad.
După slujba de Te Deum a urmat deschiderea festivă, în prezenţa Înalt Preasfinţitul Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, care a şi binecuvântat întrunirea, precum şi a rectorului Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Lizica Mihuţ. La eveniment au participat invitaţi din Grecia, Germania şi Elveţia, precum şi din ţară, de la Sibiu, Cluj şi Bucureşti. În cuvântul său, chiriarhul locului, IPS Timotei a salutat pe oaspeţi şi organizatori, felicitându-i "pentru gândul bun de a pune în practică iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a închinat anul acesta familiei creştine, prin manifestarea ştiinţifică dedicată Tainelor Botezului şi Cununiei.



.jpg)
