După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion dedicat părintelui Dimitrie Bejan, la Hârlău
La Protopopiatul Hârlău a avut loc miercuri, 30 noiembrie, a IV-a ediţie a simpozionului "Preotul Dimitrie Bejan - mărturisitor al credinţei ortodoxe". Manifestările au debutat cu vernisajul expoziţiei de icoane realizate de copiii participanţi la ediţia a XII-a a Taberei de pictură "Sfântul Apostol Luca", organizată la Mănăstirea Deleni din judeţul Iaşi. Programul a continuat cu susţinerea referatelor despre viaţa şi activitatea părintelui Dimitrie Bejan, dar şi despre contextul politic şi religios din perioada în care a suferit. "Pr. Florin ţuscanu, protopop al Protopopiatului Roman, a venit în faţa participanţilor cu mărturii şi documente de la Consiliul Naţional al Studierii Arhivelor Securităţii (CNSAS), în legătură cu părintele Dimitrie Bejan. Pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Dumitru Stăniloae" din Iaşi, a explicat contextul istoric în care s-au petrecut faptele din viaţa părintelui Dimitrie Bejan. Pr. Dumitru Tincu de la parohia "Sfântul Gheorghe" din Hârlău a subliniat conjunctura politică, socială şi religioasă dintre anii 1944-1989 din zona Hârlăului", a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău. Au mai fost rostite alocuţiuni de profesori de istorie de la Facultatea de Istorie a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi. Cei care l-au cunoscut pe părintele Dimitrie Bejan au venit cu mărturii. La mormântul părintelui Dimitrie Bejan a fost oficiată slujba Parastasului, apoi a fost vizitată casa vrednicului de pomenire preot. (C. Ciofu)



.jpg)
