În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion dedicat patrimoniului nostru scris
Cu prilejul inaugurării noului sediu, Biblioteca Naţională a României a organizat în aceste zile mai multe manifestări culturale ce au fost dedicate colecţiilor patrimoniale atât din Biblioteca Naţională a României, cât şi din alte biblioteci din ţară. Ultima zi a manifestărilor din această săptămână a marcat împlinirea a 500 de ani de la primele cărţi tipărite pe teritoriul României.
În sala de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României, numeroase personalităţi marcante ale istoriei şi civilizaţiei cărţii româneşti au participat ieri la simpozionul "Biblioteca Naţională a României şi colecţiile patrimoniale. 500 de ani de la tipărirea Tetraevangheliarului lui Macarie (1512-2012)". După comunicările ştiinţifice cu privire la împlinirea celor 500 de ani de tipar românesc, s-a făcut o prezentare a Bibliotecii Sfântului Sinod, a Colecţiilor Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României din Bucureşti şi a Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României. "Prezenţa Bibliotecii Sfântului Sinod în cadrul acestei manifestări dedicate bibliotecilor care deţin un bogat patrimoniu este una foarte firească, fiindcă acum Biblioteca Sfântului Sinod este cunoscută în mediul bibliotecilor din ţară şi a celor din Bucureşti, cu care, de altfel, avem şi mai multe colaborări şi proiecte comune. Simpozionul a cuprins şi lucrările cercului de bibliofilie, care are drept scop reunirea cercetătorilor şi istoricilor de carte veche care să reveleze rezultatele cercetărilor întreprinse în colecţiile de carte veche, iar în cadrul acestei reuniuni am prezentat cercetările întreprinse în cadrul colecţiilor Bibliotecii Sfântului Sinod, care au rămas din nefericire până astăzi ascunse de privirea istoricilor, dar care se pare că au viitor foarte fericit", a precizat arhim. Policarp Chiţulescu, directorul Bibliotecii Sfântului Sinod. Simpozionul a mai cuprins şi comunicări ştiinţifice despre conservarea preventivă şi restaurarea colecţiilor patrimoniale, precum şi despre formarea şi perfecţionarea restauratorilor şi conservatorilor. Manifestările culturale de la Biblioteca Naţională a României au fost dedicate nu numai celor menţionate mai sus, ci şi vizitatorilor. La etajul I al Bibliotecii Naţionale a României a fost vernisată expoziţia "Centre tipografice de carte românească veche", care a cuprins documente din Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României. De asemenea, vizitatorii au participat de-a lungul zilei la demonstraţii practice privind activităţile de investigare, conservare şi restaurare a documentelor, în special cele patrimoniale, precum carte veche, manuscrise, fotografii. Simpozionul s-a încheiat cu un recital de muzică barocă şi clasică, iar aseară au fost proiectate pe faţada clădirii Bibliotecii Naţionale a României unele documente şi imagini din Colecţiile Speciale din Bucureşti Batthyaneum-Alba Iulia şi Omnia-Craiova.