În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Simpozion despre Sfântul Nectarie la Posta, Maramureş
Peste 25 de elevi din zona Maramureşului au participat în perioada 25-27 iunie la un simpozion intitulat "Sfântul Nectarie - vindecătorul şi luminătorul sufletelor", organizat de Parohia Posta din Protopopiatul Chioarului, Maramureş. Timp de mai multe zile, elevii au susţinut referate despre Sfântul Nectarie şi au mers în diferite excursii organizate de preotul paroh Dorin Tămaş. Au participat la vernisarea unei expoziţii de icoane, dar şi la programul liturgic din parohie. "Elevii cei mai buni au primit premii, şi am avut şi două premii de excelenţă pentru elevii care au luat nota zece. Cele două premii de excelenţă includ şi o tabără de religie în luna august. Toţi copiii au fost recompensaţi cu icoane, diplome şi cărţi", a declarat părintele paroh Dorin Tămaş.



.jpg)
