În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion închinat Sfântului Simeon, Noul Teolog
Parohia Mănăstirea Caşin II din Protopopiatul Oneşti organizează, în perioada 24-25 noiembrie 2009, la Biserica cu hramurile „Buna Vestire“ şi „Sf. Simeon Noul Teolog“, Simpozionul „Imnele Iubirii Dumnezeieşti ale Sf. Simeon Noul Teolog - 1.000 de ani de la compunerea lor“. Programul manifestărilor va consta în oficierea unei slujbe de Te Deum, vizitarea troiţelor „Schimbarea la Faţă“ şi „Sf. Trei Teologi: Sf. Ap. Ev. Ioan Teologul, Sf. Ier. Grigorie Teologul şi Sf. Simeon Noul Teolog“, aflate în parohie, susţinerea de lucrări ştiinţifice, sfinţirea icoanei Sf. Simeon Noul Teolog, pictată în cinstea acestui eveniment, precum şi în oficierea Sfintei Liturghii de către PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. „Împlinirea a 1.000 de ani de la compunerea imnelor Sfântului Simeon Noul Teolog ne îndeamnă să purcedem la organizarea acestui simpozion având drept temă opera marelui bizantin. La simpozion vor susţine lucrări preoţi, profesori din mai multe judeţe ale Moldovei, iubitori ai gândirii şi operei Sf. Simeon Noul Teolog. Pentru noi este o bucurie deosebită, iar zilele de 24 şi 25 noiembrie nu au fost alese întâmplător, întrucât pe 25 noiembrie o serbăm pe Sf. Ecateriana, ocrotitoarea paraclisului din parohia noastră“, a spus pr. paroh Ioan Bârgăoanu. (C.C.)