În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Simpozion interliceal la Seminarul Teologic din Galaţi
Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a desfășurat în perioada premergătoare sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi o serie de manifestări cultural-educaționale la care a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, chiriarhul locului.
Luni, 29 ianuarie, a avut loc Simpozionul interliceal „Unitatea de credinţă în gândirea Sfinţilor Trei Ierarhi”, care a reunit în amfiteatrul școlii gălățene elevi şi profesori seminarişti, dar şi elevi şi cadre didactice de la mai multe licee gălățene precum Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu”, Colegiul Naţional „Costache Negri” şi Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”.
Lucrările au fost prezidate de către chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Tinerii elevi, liceeni sau seminarişti au prezentat în câteva referate aspecte semnificative din viaţa, opera şi activitatea acestor „mari dascăli ai lumii şi ierarhi”. La final, toţi cei prezenţi au primit din partea organizatorilor diplome de participare. În cea de-a doua parte a zilei, Departamentul teologic al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi a organizat dezbaterea intitulată „Sfinţii Trei Ierarhi. Dialogul teologiei cu filosofia antică”. În cadrul întâlnirii, desfășurată în Aula „Episcop Melchisedec Ştefănescu” (sala AS011) din incinta Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie, invitaţii au dezbătut aspecte importante din teologia Sfinţilor Ierarhi, cinstiţi în aceste zile în Biserica Ortodoxă. La eveniment, pe lângă invitaţii speciali, prof. dr. Silviu Lupaşcu, prof. Adrian Silivestru şi conf. Denisa Liuşnea, au participat cadre didactice universitare, studenţi, masteranzi, elevi seminarişti, profesori de religie, precum şi preoţi cu activitate misionară bogată.