În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Simpozion internațional la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea
În contextul manifestărilor științifice prilejuite de proclamarea anului 2022 ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, în Patriarhia Română, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, din cadrul Universității din Oradea, a organizat, în 16 și 17 iunie, Simpozionul internațional „Rugăciunea în viața Bisericii - mijloc de comunicare și comuniune a omului cu Dumnezeu și Treimea Sfinților Isihaști: Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama, Paisie de la Neamț. Importanța lor în viața Bisericii Ortodoxe”. La eveniment au participat cadre didactice de la facultăți de teologie ortodoxă din țară și din străinătate.
Manifestarea a avut scopul de a reliefa importanța rugăciunii în viața Bisericii și a credincioșilor. Totodată, au fost evidențiate portretele austere ale celor trei mistici ai Bisericii ancestrale, precum și aspecte din cuprinsul operelor lor teologice. Referatele prezentate vor fi publicate într-un volum colectiv dedicat manifestării.



.jpg)
