După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Simpozion internaţional „Mihai Eminescu“
Duminică, 15 ianuarie, în sala de festivităţi a Universităţii "Al. I. Cuza" din Iaşi se vor desfăşura lucrările Simpozionului internaţional "Mihai Eminescu - Poet naţional şi universal", evenimentul ajungând în acest an la a III-a ediţie. Potrivit organizatorilor, lucrările participanţilor vor fi trimise pe adresa asociatia.vasilepogor@gmail.com, până la data de 13 ianuarie. Potrivit Asociaţiei "Vasile Pogor", toate lucrările vor fi incluse într-un sistem de premiere pe domenii de activitate, la fiecare secţiune în parte acordându-se trofee de excelenţă.



.jpg)
