Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Simpozion la Seminarul Teologic din Braşov
La Seminarul Teologic Ortodox "Dumitru Stăniloae" din Braşov a avut loc vineri, 25 noiembrie, Simpozionul "Familia Creştină azi", dedicat Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii, în Patriarhia Română. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, iar delegatul IPS Mitropolit Laurenţiu la manifestare a fost protopopul de Braşov, părintele Dănuţ Gheorghe Benga, alături de care s-a aflat directorului Seminarului Teologic, pr. Cristian Muntean, şi cadre didactice ale instituţiei.
Pr. prof. Laurenţiu Milotoiu a susţinut referatul cu tema "Din familie spre familie", prin care a subliniat rolul familiei în societatea actuală şi relaţia dintre părinţi şi copii. O altă lucrare, susţinută de elevii Gheorghe Popa şi Ionică Turlacu, a insistat pe rolul ascultării copiilor faţă de părinţi şi pe importanţa implicării copiilor în viaţa de familie şi a societăţii. Corul seminarului a susţinut un recital de cântări religioase specifice acestei perioade, moment artistic menit să destindă atmosfera şi să ofere o ocazie elevilor de a-şi etala talentul vocal-artistic. (Ştefan Mărculeţ)



.jpg)
