Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Sinaxa preoţilor din Episcopia Romanului
La Mănăstirea Măgura Ocnei din judeţul Bacău a avut loc ieri, 20 august 2009, Sinaxa stareţilor şi stareţelor din Episcopia Romanului, prezidată de PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, care a oficiat dimineaţă slujba Sfintei Liturghii în biserica mănăstirii. În cadrul sinaxei s-au discutat probleme legate de statutul de personal şi funcţii, situaţia juridică a patrimoniului mobil şi imobil al mănăstirilor din Eparhia Romanului, probleme de disciplină monahală şi aspecte legate de manifestările prilejuite de Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. „Un alt punct de discuţie în cadrul sinaxei a mai fost şi programul manifestărilor religioase prilejuite de ridicarea Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura de «Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului». Acest eveniment va avea loc pe data de 13 septembrie 2009“, a declarat pr. Constantin Gherasim, consilier pe probleme de tineret şi mass-media al Episcopiei Romanului. (C.C.)



.jpg)
