În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbă arhiereasă la biserica Liceului „Prometeu” din Chişinău
În Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta Liturghie la biserica "Sfânta Treime" din curtea Liceului "Prometeu" din Chişinău, informează Biroul de Presă al Mitropoliei Basarabiei.
În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Petru a vorbit despre semnificaţia sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt, subliniind că "la Pogorârea Duhului Sfânt, eveniment care a avut loc la cincizeci de zile de la Înviere şi zece zile de la Înălţare, a fost vădită lumii Biserica Domnului nostru Iisus Hristos, pe care a întemeiat-o încă fiind pe cruce – Biserica Universală şi Veşnică, în care Sfântul Duh, Sfinţitorul a toate, lucrează neîncetat. Fără Pogorârea Duhului Sfânt, lucrarea de mântuire a omenirii nu ar fi fost dusă până la capăt. Biserica are menirea să sfinţească viaţa creştinului şi a lumii întregi. Apostolii au fost îmbrăcaţi cu putere de sus, cum le-a promis Mântuitorul Iisus Hristos, după care le-a dispărut frica de iudei şi au propovăduit adevărurile dumnezeieşti în toate colţurile lumii. Puterea şi lipsa de frică în misiunea Apostolilor este mărturia lucrării Sfântului Duh". După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a sfinţit două icoane pictate de dl. Tudor Botin, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova şi membru al Adunării Eparhiale a Mitropoliei Basarabiei. Pentru activitate culturală şi pastoral-misionară, dar şi pentru activitatea în cadrul administraţiei Mitropoliei Basarabiei, părintele Ioan Cosoi, secretarul Mitropoliei Basarabiei, a fost decorat cu două distincţii bisericeşti: "Crucea galbenă" şi "Bederniţa". Domnul Aurelian Silvestru, directorul Liceului "Prometeu", arhitectul şi unul dintre ctitorii sfântului lăcaş, a adresat un cuvânt de mulţumire IPS Petru. Piatra de temelie a bisericii din curtea Liceului "Prometeu" a fost pusă de către Înaltpreasfinţitul Petru, în anul 2000, iar la 15 noiembrie 2003 a avut loc slujba de sfinţire.