Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujbă arhierească în parohia vâlceană Sălătrucel

Slujbă arhierească în parohia vâlceană Sălătrucel

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 11 Noiembrie 2013
În ziua prăznuirii Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri, vineri, 8 noiembrie, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a poposit în mijlocul credincioşilor din localitatea vâlceană Sălătrucel. Aici a slujit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil“ a Parohiei Sălătrucel. 
 
În cadrul Sfintei Liturghii, PS Emilian le-a vorbit celor prezenţi despre însemnătatea istorică şi religioasă a sărbătorii prăznuite astăzi: „Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a soborului îngerilor ne învaţă să credem şi să ne întărim credinţa în existenţa lumii nevăzute create de Dumnezeu înaintea lumii acesteia văzute în care trăim. Îngerii sunt creaţi de Dumnezeu să îl slujească, să îi aducă slavă, dar în acelaşi timp să slujească oamenilor, de aceea avem îngeri păzitori, îngeri care păzesc cetăţile şi oraşele noastre şi îngeri care poartă mesajul lui Dumnezeu către noi să ne întoarcem către El şi să dobândim Împărăţia Lui. Parohia Sălătrucel cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ a trăit astăzi un moment de bucurie sfântă prin slujirea Sfintei Liturghii împreună cu îngerii. Prezenţa copiilor şi a credincioşilor în număr mare întăreşte faptul că Biserica are acest dar de la Dumnezeu de a-i aduna pe oameni în comuniune, după cum şi îngerii sunt în comuniune între ei şi laolaltă cu Dumnezeu“, a spus Preasfinţia Sa.
 
La final, PS Emilian Lovişteanul i-a felicitat pe preoţii slujitori Gheorghe Filigean şi Vasile Marius Rogoz pentru activitatea pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească desfăşurată în cadrul parohiei, iar părintele paroh Gheorghe Filigean a mulţumit în numele întregii parohii Preasfinţitului Părinte pentru vizita şi binecuvântarea arhierească oferită credincioşilor Parohiei Sălătrucel. (Arhid. Ioan Liviu Găman)