După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujbă arhierească la Parohia „Sfântul Andrei“ din Turnu Severin
Credincioşii severineni îşi dau întâlnire de suflet la sfârşitul acestei săptămâni la biserica cu hramul „Sfântul Apostol Andrei“, din cartierul Aluniş. Adunaţi în jurul chiriarhului mehedinţean, care va săvârşi aici Sfânta Liturghie în Duminica Sfintei Cruci, dreptslăvitorii creştini vor petrece câteva ceasuri în rugăciune şi introspecţie duhovnicească. Întâistătătorul Eparhiei Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Părinte Nicodim, va fi înconjurat la ceremonia euharistică de un sobor de preoţi şi diaconi. Sfânta Liturghie arhierească va începe în jurul orei 9:30, iar răspunsurile stranei vor fi date de Grupul psaltic „Sfântul Nicodim“ de la Catedrala episcopală din municipiu.



.jpg)
