Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujbă de Paşti în Piaţa Sfatului din Braşov
Prima zi de Paşti din acest an a fost pentru credincioşii din Braşov un bun prilej de a se aduna în centrul oraşului şi de a participa la un eveniment religios deosebit organizat de Protopopiatul Braşov şi parohiile din cetatea transilvană. Astfel, duminică, 24 aprilie, începând cu ora 13:00, 28 de preoţi de la toate parohiile braşovene au oficiat slujba Vecerniei, cunoscută ca şi a A doua Înviere, în Piaţa Sfatului din cetatea Braşovului. Vecernia a fost oficiată chiar în faţa Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", o adevărată catedrală a Braşovului. Soborul de preoţi a fost condus de protopopul de Braşov, părintele Gheorghe Dănuţ Benga. Mii de creştini au umplut centrul cetăţii şi s-au rugat cu lumânări aprinse la frumoasa slujbă religioasă, printre aceştia fiind şi mulţi turişti străini, veniţi să viziteze oraşul şi împrejurimile. "S-a citit Evanghelia de la această slujbă în nouă limbi, spre bucuria tuturor participanţilor, fiind un simbol al răspândirii Cuvântului lui Dumnezeu la toate neamurile", ne-a spus părintele protopop Dănuţ Gheorghe Benga. (Ş.M.)



.jpg)
