În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujbă de pomenire pentru Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu Anania
În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 6 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La finalul slujbei, au fost comemorați Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu Anania.
Pornind de la pilda femeii cananeence, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia le-a vorbit credincioșilor prezenți despre „grija față de sănătatea sufletească și trupească a tinerilor”: „Grija față de sufletul tinerilor este tot atât de mare ca grija față de sănătatea lor trupească. Sfântul Grigorie de Nazianz spune un cuvânt pe care nu trebuie să-l uităm: arta artelor și știința științelor este să-l formezi pe om, cea mai instabilă, dar şi cea mai prețioasă fiinţă dintre creaturile lui Dumnezeu. Grija față de sufletul tinerilor, față de formarea, mlădierea și educarea lor ne arde atunci când sunt bolnavi, și cum a făcut femeia din Evanghelia de astăzi, facem și noi, ne arde sufletul atunci când sunt bolnavi, dar tot așa de mult trebuie să ne ardă și formarea lor sufletească”. Ierarhul a mai afirmat că „trei instituții sunt datoare - Familia, Biserica și Școala - să-i formeze frumos și sănătos, atât sufletește, cât și trupește”.
În cadrul slujbei, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe diaconul Mihail Lostun, pentru Parohia Vermeș din Protopopiatul Beclean. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.
La finalul Liturghiei, ierarhul l-a felicitat pe pr. prof. dr. Valer Bel, cadru universitar al instituției de învățământ teologic clujean, cu prilejul împlinirii a 70 de ani de viață.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei a săvârșit slujba Parastasului pentru Episcopul Nicolae Ivan, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit joi, 3 februarie, 86 de ani, și pentru Mitropolitul Bartolomeu Anania, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit luni, 31 ianuarie, 11 ani. Ierarhul a săvârşit o slujbă de pomenire și la mormintele celor doi ierarhi, din cripta de la demisolul Catedralei Mitropolitane.