Aflați în România la începutul unei perioade de o lună de zile pe care o vor petrece, pentru a aprofunda slujirea liturgică și spiritualitatea ortodoxă românească, la Mănăstirea Putna, judeţul Suceava, cinci clerici ortodocși din America de Sud, aflați sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi, au vizitat vineri, 17 iulie, Palatul Patriarhiei din București. Însoțiți de părintele vicar eparhial Daniel Ene, aceștia au fost primiți de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului României, care a discutat cu ei despre misiunea, provocările și reușitele Bisericii noastre în lucrarea de evanghelizare de pe continentul sud-american.
Slujbă de pomenire pentru făuritorii unirii Basarabiei cu țara-mamă
Astăzi, 27 martie, se împlinesc 99 de ani de la proclamarea de către Sfatul Ţării al Basarabiei a unirii cu Regatul României. La Catedrala Patriarhală, sâmbătă, 25 martie, a fost săvârşită slujba Parastasului pentru făuritorii unirii Basarabiei cu țara-mamă. Slujba a fost oficiată de arhim. Veniamin Goreanu, consilier patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod, care, la finalul slujbei, a amintit contextul istoric premergător realizării unirii, dar şi încercările şi interdicţiile pe care le-au îndurat românii de peste Prut. „Atât comuniştii, cât şi cei lipsiţi de credinţă şi de sensibilitate faţă de cei din neamul lor au luptat şi s-au străduit din toate puterile ca să-i îndepărteze pe românii din Basarabia de ţara-mamă, să falsifice istoria, să-i determine pe români să creadă că nu sunt români, ci o altă naţionalitate, şi chiar să-i facă să creadă că românii sunt duşmanii lor. De aceea, după proclamarea independenţei în anul 1991, putem vorbi de istoria adevărată a românilor din Basarabia, despre personalităţile marcante care au avut un rol important la redeşteptarea naţională şi la refacerea demersurilor pentru apropierea de ţara-mamă. Acum, la împlinirea a 99 ani, s-a organizat Sfatul Ţării 2, cu dorinţa de a se reface ţara în întregime, aşa cum a fost ea în anul 1918. Deşi condiţiile istorice sunt împotriva noastră, sentimentele patriotice sunt mai puternice, fapt pe care l-am văzut nu doar în ultimii ani, ci chiar în anii ‘90, şi suntem convinşi că Dumnezeu va asculta rugăciunile noastre, ale tuturor, şi ne va ajuta acum, când se apropie împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire, ca românii să nu mai fie dezbinaţi, ci să fie împreună, să simtă şi să lucreze împreună pentru prosperitatea şi binele neamului lor”, a precizat arhim. Veniamin Goreanu, consilier patriarhal în cadrul Cancelariei Sfântului Sinod.



.jpg)
