Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujbă de pomenire pentru părintele Gherasim de la Prodromu în Catedrala Mitropolitană din Cluj
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat slujba Parastasului pentru odihna sufletului monahului Gherasim Mariș, secretar și bibliotecar la Schitul românesc Prodromu din Muntele Athos, la 9 zile de la trecerea sa la cele veșnice.
Slujba a fost oficiată sâmbătă dimineața, 6 noiembrie 2021, în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezența membrilor familiei părintelui Gherasim, a apropiaților și a foștilor colegi de facultate.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un scurt cuvânt evocativ despre personalitatea monahului Gherasim.



.jpg)
