Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujba de târnosire a bisericii din Parohia Poarta, Protopopiatul Reghin
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârșit slujba de târnosire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Poarta, Protopopiatul Reghin. În continuare, ierarhul a liturghisit și a rostit cuvântul de învățătură.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, adresându-se celor prezenți, ierarhul a spus: „Precum Dumnezeu a ales pe poporul Său din vechime, pe israeliți, să fie o lumină pentru neamuri, tot așa ne-a ales pe noi să fim lumini lumii necredincioase. Cum putem noi străluci pentru Hristos, Lumina lumii? Fericitul Augustin dă acest răspuns: «Un duh iubitor pune pe altul pe foc». Dacă prin virtuți umblăm în lumina lui Hristos, noi vom fi sfeșnice care ard pe cale. Astfel, vom aduce nu numai lumină, ci și ajutor și vindecare acelora cărora le atingem viețile”.
Pr. paroh Marius Boar a fost hirotesit întru sachelar, iar binefăcătorii lăcașului de închinare au primit din partea ierarhului diplome de aleasă cinstire.
Biserica a fost ridicată în anul 1882 din bârne de brad, cu fundația din piatră. Între anii 2018 şi 2022 s-au făcut lucrări de renovare, consolidare și înfrumusețare interioară și exterioară şi a fost montat un nou iconostas. În perioada 2021- 2022, biserica a fost pictată în tehnica al secco de către pictorul Gheorghe Borșa.