Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujba Învierii la Copenhaga
Preasfinţitul Macarie, Episcopul Europei de Nord, a slujit în noaptea de Înviere în parohia ortodoxă română „Naşterea Maicii Domnului“ şi „Sfinţii Cuvioşi Nicodim cel Sfinţit de la Tismana şi Ioan Iacob de la Neamţ“ din Copenhaga, Danemarca, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Slujba s-a oficiat în prezenţa numeroşilor români din capitala Danemarcei, în biserica oferită temporar comunităţii române de Episcopia romano-catolică din Copenhaga. Sub masa altarului acestui sfânt lăcaş se păstrează racla cu părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României, care, alături de Sfinţii Voievozi Români, este şi ocrotitorul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. La Vecernia Sfintelor Paşti, „a doua Înviere“, Preasfinţitul Macarie a slujit în sudul Suediei, în nou-înfiinţata parohie ortodoxă română „Sfinţii Mucenici şi Arhidiaconi Ştefan şi Laurenţiu şi Sfinţii Martiri Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu“ din oraşul Sölvesborg. După slujbă, a participat la agapa frăţească organizată de către comunitatea parohială.



.jpg)
