Mănăstirea Văratec din județul Neamț va îmbrăca, în perioada 15-17 august 2026, haine de aleasă sărbătoare. Credincioșii sunt așteptați să participe la un amplu program liturgic prilejuit de hramul principal al așezământului monahal, praznicul Adormirii Maicii Domnului, precum și de cinstirea Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec și a Sfântului Cuvios Gheorghe Pelerinul. Acest șir de evenimente duhovnicești va fi încununat de un moment istoric: proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Văratec.
Slujbe de pomenire pentru părintele Sofian Boghiu
Părintele Sofian Boghiu va fi pomenit astăzi la Mănăstirea Antim din Capitală, dar şi la Mănăstirea Căldăruşani din apropierea Bucureştiului, acolo unde părintele îşi doarme somnul de veci întru nădejdea Învierii. Potrivit părintelui arhimandrit Vicenţiu Oboroceanu, stareţul Mănăstirii Antim, în această dimineaţă va fi săvârşită Sfânta Liturghie, iar apoi va fi săvârşită slujba Parastasului. Apoi, părinţii slujitori împreună cu pelerini vor pleca cu patru autocare de la Mănăstirea Antim spre Căldăruşani. Aici, în biserica mănăstirii va fi săvârşită slujba Parastasului, iar apoi, la mormântul părintelui, va fi săvârşit un Trisaghion. La final, participanţii vor primi pachete cu mâncare întru pomenirea duhovnicului. Părintele Sofian s-a născut pe 7 octombrie 1912 la Cuconeştii Vechi, judeţul Bălţi, şi a trecut la cele veşnice pe 14 septembrie 2002. El a fost un mare duhovnic ortodox şi pictor bisericesc român, membru al „Rugului Aprins“ şi deţinut politic.



.jpg)
