În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujbe de pomenire pentru soldații români înmormântați în Slovenia
Credincioșii ortodocși români ai Parohiei „Înălțarea Domnului” și „Sfânta Muceniță Agnia din Roma” din Ljubljana, Slovenia, au participat în perioada 19-20 februarie la Sfânta Liturghie și la alte slujbe săvârșite de părintele Pavel Goreanu în Biserica „Sfântul Petru” din Ljubljana.
Părintele Pavel Goreanu a săvârșit sâmbătă, 19 februarie, slujba Parastasului pentru eroii români căzuți pe frontul de la Isonzo în luptele Primului Război Mondial și înhumați în cimitirul Pobrežje din Maribor. La slujbă a participat și o delegație din partea Ambasadei României la Ljubljana, care la final a depus o coroană de flori cu tricolor în memoria ostașilor români înhumați în acest cimitir.
„Aici sunt înmormântați 87 de soldați proveniți din unități militare austro-ungare recrutate preponderent de pe teritoriul actual al României, din care se estimează că aproximativ 40 de soldați sunt etnici români. Slujba de pomenire a soldaților români se înscrie într-un proiect mai amplu care vizează comemorarea miilor de soldați români căzuți pe frontul de la Isonzo în luptele Primului Război Mondial și înhumați în cimitirele de pe teritoriul Sloveniei. Acest proiect a fost demarat în cadrul parohiei în luna iunie 2021, în contextul declarării anului 2021 de către Patriarhia Română «Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor». Până în prezent au fost săvârșite slujbe de pomenire pentru soldații români înhumați în cimitirele din Ljubljana, Branik, Ukanc, Škofja Loka, Sežana și Maribor”, ne-a transmis părintele Pavel Goreanu.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit Diploma 2021 „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, cu medalie comemorativă, Ministerului Apărării din Republica Slovenia, în semn de recunoștință pentru purtarea de grijă arătată de această instituție față de cimitirele militare de pe teritoriul Sloveniei unde sunt înmormântați soldați români. Distincția i-a fost oferită ministrului apărării din Republica Slovenia, Matej Tronin, luni, 14 februarie 2022, de ambasadorul României în Republica Slovenia, Anton Niculescu, în cadrul unei întrevederi bilaterale.