În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbe de sfinţire şi activităţi caritative la Parohia Poiana - Brăeşti
Duminică, 14 septembrie 2014, la Parohia „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din localitatea Poiana - Brăeşti, Protopopiatul Dorohoi, a fost oficiată de un sobor de preoţi slujba de sfinţire a unui monument dedicat memoriei eroilor din satele Poiana, Busuiceni şi Pristeşti, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă în Primul şi al Doilea Război Mondial, precum şi slujba de sfinţire a unei noi fântâni. Acestea au fost construite cu sprijinul primarului comunei Brăeşti, domnul Ioan Toma, prin contribuţia financiară a unor buni creştini din Bucureşti, în frunte cu domnul Ioan Ciobanu, şi cu efortul fizic al creştinilor din parohie, sub îndrumarea preotului paroh.
La slujbele oficiate au participat primarul Ioan Toma, domnul Ioan Ciobanu, principalul ctitor al bisericii din Poiana, fiu al satului stabilit în Bucureşti, doamna doctor Cristina Niţulescu din Bucureşti, precum şi numeroşi credincioşi din Poiana şi din împrejurimi. După slujba de sfinţire a celor două edificii a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor şi a fost depusă o coroană de flori de către domnul primar şi domnul Ioan Ciobanu, după care aceştia au ţinut discursuri.
La final, doamna doctor Cristina Niţulescu şi domnul Ioan Ciobanu au dăruit la toţi preşcolarii şi şcolarii din satele Poiana, Busuiceni şi Pristeşti treninguri, pantofi şi ghiozdane pline cu toate cele necesare pentru şcoală, iar la grădiniţă au fost duse numeroase genţi cu jucării şi rechizite. Cei doi binefăcători nu au fost la prima acţiune de acest gen, întrucât, împreună cu alţi buni creştini din Bucureşti, au trimis în ultimii ani rechizite, hăinuţe şi toate cele necesare copiilor pentru şcoală şi au ajutat numeroase familii nevoiaşe din Poiana. La fiecare început de an şcolar, prin grija lor, copiilor din aceste sate nu le lipsesc cele necesare desfăşurării activităţii de învăţare.
La final, părintele paroh a mulţumit musafirilor pentru toate darurile şi pentru faptul că ajută Parohia Poiana, dăruindu-le drept recunoştinţă câte o icoană şi câte o carte. (Preot Ailenei Cătălin - Parohia „Naşterea Sfântul Ioan Botezătorul“ din Poiana - Brăeşti)