În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Slujbele de Bobotează în Ardeal
La Sibiu, în fiecare biserică se oficiază Sfânta Liturghie în ziua Botezului Domnului, apoi preoţii şi enoriaşii se vor îndrepta în procesiune spre Piaţa Mare, unde se va oficia, în sobor, Sfinţirea mare a apei. Peste 10.000 de sticle cu apă sfinţită sunt pregătite pentru credincioşii care vor veni în Piaţa Mare, iar la Catedrala mitropolitană din Sibiu vor fi pregătite vase de dimensiuni mari cu Agheasmă.
În fiecare an, la sărbătoarea Botezul Domnului, sibienii sunt aşteptaţi să participe la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala mitropolitană de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie, preoţii şi credincioşii de la parohiile sibiene vor veni spre centrul oraşului, unde se va oficia rânduiala sfinţirii apei pe o scenă amenajată în Piaţa Mare. Toate parohiile se vor îndrepta spre centrul oraşului, pe trasee dinainte stabilite. O parte dintre enoriaşii din Sibiu se vor întâlni cu preoţii şi credincioşii pe Bulevardul "Nicolae Bălcescu" şi vor merge împreună cu IPS Laurenţiu, alături de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, spre Piaţa Mare, unde are loc Sfinţirea mare a apei. La final va fi împărţită apă sfinţită tuturor credincioşilor prezenţi. Sunt pregătite peste 10.000 de sticle cu apă sfinţită, însumând peste 5.000 de litri, conform reprezentanţilor Arhiepiscopiei Sibiului. La Catedrala mitropolitană vor fi, de asemenea, vase de mari dimensiuni, puse la dispoziţia credincioşilor timp de câteva zile după sărbătoare, pentru ca aceştia să aibă posibilitatea de a lua apă sfinţită şi după marele praznic. Slujbe arhiereşti în Ardeal Duminică, 6 ianuarie, Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, oficiază Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Cluj-Napoca. La Catedrala episcopală "Învierea Domnului" şi "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei" din Oradea, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârşi Sfânta Liturghie în Biserica "Pogorârea Sfântului Duh" din Zalău, Protopopiatul Zalău. Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, oficiază Sfânta Liturghie la Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Sibiu. Preasfinţitul Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, liturghiseşte şi predică la Catedrala episcopală "Sfânta Treime" din Baia Mare. După Sfânta Liturghie oficiază pe esplanada din faţa catedralei slujba de Sfinţire a apei.