Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Slujbele Sfinților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române

Slujbele Sfinților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Data: 28 Feb 2025

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut de curând lucrarea „Slujbele Sfin­ților români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”. Cartea cuprinde slujbe pentru cinstirea celor 16 sfinți români recent canonizați.

La sărbătoarea Centenarului Patriarhiei Române, din inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Biserica Ortodoxă Română, prin hotărârea Sfântului Sinod, a procedat la canonizarea și proclamarea a 16 sfinți români care au trăit în secolul 20. Este vorba despre Sfinți Cuvioși, Mărturisitori și Mucenici, unii preoți de mir, alții ieromonahi, care au strălucit prin viață sfântă în toate regiunile istorice ale României, inclusiv în Basarabia. 

Pentru cinstirea acestora, au fost alcătuite slujbe, cu Polieleu sau, cel mai adesea, cu Priveghere, care conțin texte de cult pentru Vecernie și Utrenie, precum și indicații privind lecturile biblice de la Sfânta Liturghie. Unele slujbe au fost alcătuite în proză, altele potrivit imnografiei bizantine metrice, respectându-se principiul ca strofele liturgice să aibă același număr de silabe și aceleași accente ca modelul lor original bizantin, podobia (prosomia) și irmosul.

Volumul de față cuprinde slujbele celor 16 sfinți canonizați: slujba Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim (16 septembrie); slujba Sfântului Preot Mucenic Ilarion Felea (18 septembrie); slujba Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae (4 octombrie); slujba Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie); slujba Sfântului Cuvios Mucenic Visarion de la Lainici (10 noiembrie); slujba Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie); slujba Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria (2 decembrie); slujba Sfântului Cuvios Serafim cel Răbdător de la Sâmbăta de Sus (20 decembrie); slujba Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana (26 decembrie); slujba Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj (8 martie); slujba Sfântului Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova (10 mai); slujba Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț (6 iulie); slujba Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie); slujba Sfântului Cuvios Mărturisitor Iraclie din Basarabia (3 august); slujba Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia (8 august).

Lucrarea poate fi achiziționată prin intermediul site-ului Tipografiei Cărților Bisericești, cartibisericesti.ro, de pe colportaj.ro, prin comandă la tipografia@patriarhia.ro, editura@patriarhia.ro, precum și de la magazinele Serviciului de colportaj bisericesc al ­Arhiepiscopiei Bucureștilor.

 

Citeşte mai multe despre:   prezentare de carte