După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire a Episcopului Basarabiei de Sud
În Duminica a 3-a din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în paraclisul episcopal „Învierea Domnului” din Cahul, înconjurat de un sobor de clerici de la Centrul eparhial.
După citirea Sfintei Evanghelii, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificațiile duhovnicești ale Sfintei Cruci, despre lepădarea de sine și importanța urmării lui Hristos desprinse din pasajul evanghelic rânduit spre a fi citit în această zi.
La final, a binecuvântat toți credincioșii prezenți și le-a dăruit câte o cruciuliță ca semn al credinței și speranței că, prin puterea ei, vom depăși toate încercările prin care trece întreaga societate, vom fi ocrotiți și feriți de boală și suferință, de răutățile lumii și vom simți harul și ajutorul lui Dumnezeu.



.jpg)
