Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârșit astăzi, 23 februarie, în prima zi a Postului Sfintelor Paști, slujba Pavecerniței Mari la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală, în cadrul căreia a citit prima parte a Canonului de pocăință alcătuit de Sfântul Ierarh Andrei Criteanul. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a rostit și un cuvânt de învățătură arătând că pocăința reprezintă esența Postului Mare.
Slujire a Episcopului Basarabiei de Sud la Cahul
Luni, 22 martie, când sunt prăznuiți Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia după calendarul neîndreptat, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Paraclisul episcopal „Învierea Domnului” din municipiul Cahul, transmite Biroul de presă al eparhiei.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, ierarhul a evidențiat credincioșilor prezenți importanţa păstrării dreptei-credințe.
„Viața noastră este timpul dat de Dumnezeu omului pentru a lucra la mântuirea personală. Când împlinim voia lui Dumnezeu, adunăm bucurie veșnică și ne asemănăm celor care au pătimit pentru credință.
Femeile trebuie să le ia exemplu pe mamele creștine din primele veacuri, care își creșteau copiii frumos și îi învățau să fie pe veci cu Hristos chiar și cu prețul vieții, așa cum am văzut și pe mama unui martir din Sinaxarul de azi.
Noi trebuie să le dăm copiilor credință în Dumnezeu și să le arătăm calea spre Împărăția veșnică a lui Hristos. Viața creștinului este un continuu martiraj, iar cei care vor împlini poruncile lui Dumnezeu se vor încununa”.



.jpg)
