În perioada 30 iunie - 8 iulie 2026, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, a debutat seria taberelor de vară din Eparhia Buzăului şi Vrancei. Acestea sunt organizate de Sectorul învățământ și activități cu tineretul al eparhiei, în parteneriat cu Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” - Iași.
Slujire a ierarhului Hușilor în Parohia Vutcani I
Duminică, 12 februarie, Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Vutcani I, Protopopiatul Huși. Din soborul slujitorilor a făcut parte și părintele protopop Marius Cătălin Antohi.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul Hușilor a vorbit despre dragostea și așteptarea de care a dat dovadă tatăl fiului risipitor și a arătat că iertarea autentică este gratuită, nu implică o stare de superioritate a celui care o oferă.
„Comuniunea deplină cu Hristos este atunci când noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Lui, Liturghia fiind ospăţul credinţei. Așa ne primește Dumnezeu. Dacă noi avem pocăinţă sinceră, schimbându-ne radical viaţa și renunţând la tot ceea ce ne dezumanizează, Dumnezeu ne primește, dăruindu-ne cinstea de a fi fii, dându-ne haina harului dumnezeiesc, punând inelul dragostei în inima noastră - al unei dragoste infinite, de care noi ne bucurăm și ne împărtășim -, dându-ne încălţămintea libertăţii, ca totul să culmineze cu comuniunea ospăţului - de a sta la masă cu Dumnezeu, Cel care Se bucură pentru noi, atunci când renunţăm la păcat.”
În cadrul slujbei, Părintele Episcop Ignatie l-a pomenit și pe preotul Gheorghe Vasilache, ctitorul sfântului lăcaș, precum și pe fiii acestuia, arhimandriții Vasile și Haralambie Vasilache (membru al Mișcării isihaste „Rugul Aprins”), fii ai satului, prigoniți în temnițele comuniste pentru mărturisirea credinței creștine.



.jpg)
