Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul buzoian Poștă și‑a cinstit marți, 7 ianuarie, ocrotitorul spiritual. Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit
Slujire a Mitropolitului Basarabiei de sărbătoarea Nașterii Domnului
Marți, în ziua praznicului Nașterii Domnului, după calendarul iulian neîndreptat, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul” din sectorul Ciocana, Chișinău. La slujbă a participat un sobor de preoți și diaconi, alături de numeroși credincioși din împrejurimi, ne-a transmis părintele consilier Ilie Cucu.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a fost întâmpinat cu multă bucurie de părintele paroh Alexei Semionov și de enoriașii parohiei, care au primit cu emoție binecuvântarea arhierească și bucuria prezenței Mitropolitului Basarabiei în mijlocul lor.
Din partea Centrului eparhial Chișinău au participat la slujbă: părintele Constantin Olariu, secretar eparhial, părintele arhidiacon Maxim Sturza, consilier pentru relații bisericești, externe și cu instituțiile statului, părintele Ilie Țîbuleac, preot slujitor al Paraclisului Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul”, și alți reprezentanți ai administrației eparhiale.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corala Academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei, care, prin interpretarea lor impecabilă, au sporit frumusețea și solemnitatea slujbei, vestind cu armonie Nașterea Mântuitorului.
În timpul împărtășirii clericilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Petru, părintele arhidiacon Maxim Sturza a dat citire Cuvântului pastoral la sărbătoarea Nașterii Domnului - 2024-2025 al Mitropolitului Basarabiei. Mesajul a subliniat chemarea fiecărui creștin de a trăi bucuria Crăciunului prin credință, rugăciune și fapte de milostenie, așa cum ne-a învățat Hristos.
La finalul Sfintei Liturghii, mai multe grupuri de colindători, de toate vârstele, au adus vestea Nașterii Domnului prin colinde tradiționale românești, împărtășind emoția și bucuria sărbătorii cu toți cei prezenți.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Petru a mulțumit părintelui paroh Alexei Semionov, soborului slujitor, Coralei „Gavriil Musicescu”, colindătorilor și tuturor credincioșilor pentru contribuția lor la atmosfera duhovnicească de rugăciune și sărbătoare.
Ziua a fost încununată de daruri duhovnicești oferite colindătorilor și de bucuria comuniunii euharistice, marcând o sărbătoare de neuitat pentru toți cei prezenți.