După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Slujire arhierească în Baia Mare
La Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Sfânta Litughie din Duminica Sfântului Apostol Toma a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului.
Credincioşii au participat la Sfânta Liturghie în număr mare, atât în interiorul lăcaşului de cult, cât şi afară, pe esplanada catedralei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul mixt „Doxologia” al catedralei, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran.
![]()
![]()
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit celor prezenţi despre Sfântul Apostol Toma şi a arătat că „pericopa evanghelică de azi ne ajută să înţelegem, prin cuvintele lui Toma, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, (…) a rostit în numele nostru, al tuturor, «Domnul meu şi Dumnezeul meu!» Şi ce spune Mântuitorul în final? «Şi pentru că M-ai văzut, Toma, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.» Deci, nu numai că i-a dat prilejul lui Toma să confirme încă o dată realitatea Învierii prin atingere, ci ne-a fericit pe noi”.
Laura Lupşe, proprietara florăriei „Laura”, care din 2003 îmbracă cu flori de trei ori pe an, la cele trei mari praznice împărăteşti, Catedrala Episcopală, a primit Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul” pentru laici.
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie, la praznicul Izvorului Tămăduirii, la Mănăstirea „Sfânta Ana”-Rohia, cu prilejul hramului.



.jpg)
