În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Slujire arhierească în paraclisul Reședinței Episcopale din Oradea
În Duminica a 2-a după Paşti, a Sfântului Apostol Toma, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul „Sfinții Ierarhi Ilie Iorest, Sava Brancovici și Simion Ștefan, Mitropoliții Transilvaniei” de la Reședința Episcopală din Oradea. Ierarhul a subliniat în cuvântul de învăţătură că prezenţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel înviat în mijlocul ucenicilor Săi, intrând prin uşile încuiate în casa în care erau adunaţi aceştia, şi cuvintele adresate Apostolului Toma sunt o invitație, o chemare de la necredință la credință adresată lumii întregi și fiecărui om în parte: „În zilele noastre, de frica bolii, a pandemiei care a cuprins lumea întreagă, dar și a restricțiilor impuse de autorități, oamenii stau închiși în case, însă Dumnezeu-Omul Cel înviat, Domnul nostru Iisus Hristos, ca și atunci când a venit în mijlocul ucenicilor Săi, ușile fiind încuiate, vine și acum la noi, în mijlocul nostru, în mod tainic, nevăzut, ne întărește în credință și ne binecuvântează așa cum ne-a binecuvântat în mod virtual atunci când i-a spus lui Toma: «Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!» (Ioan 20, 29)”.
De Izvorul Tămăduirii, cu ocazia hramului Mănăstirii Izbuc, Preasfinţia Sa a liturghisit în biserica nouă cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.