Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujire arhierească în Parohia Arad-Şega I
În Duminica a 21-a după Rusalii, când se face şi pomenirea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica nouă închinată Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, a Parohiei Şega I, din cartierul arădean Silvaş-Cadaş.
În cadrul slujbei, chiriarhul a adresat credincioşilor prezenţi un bogat cuvânt de învăţătură, pus sub titlul „O parabolă cu înţeles cuprinzător“, după cum Mântuitorul atrage luarea aminte prin cuvintele „Cine are urechi de auzit, să audă…“ Înaltpreasfinţia Sa a arătat astfel cum citirile Duminicii a 21-a după Rusalii (Gal. 2; Tit 3; Luca 8; Ioan 17), adică a Semănătorului şi a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul VII Ecumenic, ajută la adâncirea învăţăturii despre crearea omului, întruparea Domnului, cinstirea sfintelor icoane şi dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Totodată, la început de an nou bisericesc şi de învăţământ (când se citeşte această parabolă), se dau îndemnurile pentru formarea caracterului religios, moral, al credincioşilor spre desăvârşire, a amintit chiriarhul. La momentul rânduit, frumuseţea slujbei a fost încununată de hirotonia întru preot a diaconului Silviu-Nicolae Faur, secretar eparhial, pe seama Parohiei Arad-Şega I, Protopopiatul Arad. La final, chiriarhul a adus mulţumiri fostului preot pensionar Dan Nicolau, care a slujit cu multă dragoste această comunitate timp de aproximativ 35 de ani şi a subliniat perspectivele noului hirotonit, amintind şi faptul că ambii preoţi, atât cel nou hirotonit, cât şi cel de-al doilea, fac parte din familii preoţeşti. De asemenea, Înaltpreasfinţia Sa a feliciat pe pr. Silviu Nicolae Faur, împreună-ostenitor la Centrul eparhial din Arad, dorindu-i har şi înţelepciune de la Dumnezeu pentru o păstorire rodnică şi preoţie curată, spre mântuirea lui şi a enoriaşilor pe care îi va păstori. În final, pr. paroh Aurel Bonchiş a mulţumit Părintelui Arhiepiscop, pentru deosebita bucurie duhovnicească făcută slujitorilor şi credincioşilor din această parohie, prin acest popas în noua biserică a parohiei.
Prin râvna preotului paroh Aurel Bonchiş şi cu sprijinul credincioşilor din cartierul arădean Silvaş-Cadăş, începând cu anul 2000, s-au început lucrările pentru o nouă biserică parohială, vechiul locaş, ctitorit de vrednicul preot martir Ilarion V. Felea, arătându-se a fi neîncăpător la marile praznice şi de sărbători. În prezent, lucrările de construcţie a noului locaş închinat Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul sunt finalizate, iar în perioada următoare vor fi demarate lucrările de pictură. Din punct de vedere arhitectonic, biserica este o replică după „Sfântul Nicolae Domnesc“ de la Curtea de Argeş, cu plan de cruce greacă înscrisă şi decorată pe exterior cu piatră naturală şi cărămidă aparentă.