Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească în Parohia Gârlişte
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de Preasfinţitul Părinte Lukian, Episcopul sârbilor ortodocşi din Ungaria şi Administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, au sfinţit duminică, 20 noiembrie, o troiţă aflată la hotarul localităţii Gârlişte, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui impresionant număr de credincioşi.
La finalul slujbei de sfinţire, care a avut loc în seara zilei, PS Lucian a spus: "Ne bucurăm foarte mult că Dumnezeu a rânduit ca în această seară binecuvântată să sfinţim această troiţă ridicată la hotarul Parohiei Gârlişte. Troiţă ridicată de doamna director Liubiţa Raichici, împreună cu familia domniei sale, în semn de recunoştinţă pentru toate binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra domniei sale şi pentru ca Dumnezeu să ocrotească şi să binecuvânteze pe mai departe această comunitate de credincioşi pravoslavnici. Îi mulţumim Preasfinţitului Părinte Lukian, Episcopul ortodox sârb de Budapesta al sârbilor din Ungaria şi Administrator al Episcopiei Ortodoxe Sârbe din Timişoara, îi mulţumim pentru că în această după-amiază şi-a făcut timp să fie împreună cu noi, alături de noi, alături de credincioşii acestei parohii, alături de doamna director Liubiţa Raichici, pentru ca împreună să-I mulţumim Domnului pentru toate binefacerile, să ne rugăm cu pace Domnului ca să pogoare peste noi şi peste această troiţă, peste acest semn al Crucii, harul Preasfântului Duh". După sfinţirea troiţei, ierarhul, împreună cu preoţii slujitori, cu autorităţile locale, precum şi cu credincioşii prezenţi au pornit în procesiune spre biserica parohială, unde a sfinţit altarul de vară amplasat în curtea bisericii. În continuare, chiriarhul, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba Vecerniei în biserica Parohiei Gârlişte, cu hramul "Naşterea Maicii Domnului". Totodată, a ţinut tuturor celor prezenţi un bogat cuvânt de învăţătură: "Aţi împodobit satul întreg cu o sfântă troiţă aşezată la hotarul acestuia, pe care astăzi am sfinţit-o şi îi mulţumim doamnei director Liubiţa Raichici pentru această iniţiativă de suflet, punând Sfânta Cruce la hotarul satului, căci Sfânta Cruce este la hotarul vieţii fiecăruia dintre noi. Ne asumăm fiecare dintre noi purtarea crucii Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea suntem datori fiecare dintre noi, nu numai să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, nu numai să purtăm la pieptul nostru Sfânta Cruce, nu numai să amplasăm la intersecţii sau la hotarele localităţilor troiţe, ci suntem datori ca să privim la semnul Sfintei Cruci de pe bisericile noastre, din satele şi comunităţile noastre, să privim la semnul Sfintei Cruci cu care ne binecuvântează preotul în fiecare slujbă şi la fiecare Liturghie, să privim la semnul Sfintei Cruci care se află la pieptul fiecărui creştin, care să ne aducă aminte de patimile, de jertfa, de moartea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi şi pentru a noastră mântuire". La finalul slujbei, Liubiţa Raichici şi Ritea Aldea au primit din partea ierarhului ordinul eparhial "Diploma de onoare Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul". De asemenea, credincioşii care s-au implicat în buna desfăşurare a vieţii bisericeşti din Parohia Gârlişte au primit din partea Preasfinţitului Lucian, Întâistătătorul Eparhiei Caranse-beşului, dar şi a părintelui paroh Păunel-Martin Juchi, acte de cinstire. Credincioşii au primit din partea chiriarhului iconiţe cu "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului". (Diac. Nicolae Codrea, Darius Herea)



.jpg)
