Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească în Parohia Râu Bărbat
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, va efectua sâmbătă, 20 noiembrie, o vizită în Parohia Râu Bărbat, Protopopiatul Petroşani, unde va da binecuvântarea lucrărilor realizate la Biserica "Pogorârea Duhului Sfânt". Preasfinţitul Gurie se va afla pentru a doua oară anul acesta în mijlocul credincioşilor din Parohia Râu Bărbat, după ce în urmă cu o lună şi jumătate, la invitaţia preacucernicului pr. ic. stavr. Gabriel Bulf, a săvârşit slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie în biserica din satul Uric, filie a Parohiei Râu Bărbat. Preasfinţia Sa va vizita şi aşezământul social din vecinătatea bisericii, unde se află sub asistenţă 14 bătrâni, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara. (arhid. Cristian Dinculeană)



.jpg)
