Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Slujire arhierească în parohia românească din Biella
Duminică, 16 decembrie, la Parohia ortodoxă română "Sfântul Mucenic Ciprian al Cartaginei" din oraşul italian Biella, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte şi părintele Cristian Prentu, parohul acestei biserici, şi părintele Lucian Roşu, de la Parohia ortodoxă română "Înălţarea Sfintei Cruci" din oraşul Torino. La slujbă au participat numeroşi credincioşi români din oraş şi din localităţile învecinate. Cu această ocazie, parohia românească a fost şi ea vizitată de Episcopul catolic Gabrielle Mana, preotul catolic Gianni Panigoni, parohul comunităţii catolice din oraşul Piazzo, primarul oraşului Biella, Donato Gentile. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru diacon teologul Codrin Simota, pe seama Parohiei ortodoxe române "Sfânta Muceniţă Ecaterina", din oraşul italian Bra. La final, Preasfinţitul Episcop Siluan a binecuvântat lucrările săvârşite la biserică şi a sfinţit micul muzeu etnografic al parohiei amenajat la subsolul lăcaşului.



.jpg)
