În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Slujire arhierească în satul bihorean Izbuc
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 10 martie, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Izbuc, comuna Cărpinet, din cadrul Protopopiatului Beiuș, aceasta fiind şi prima vizită arhierească în această comunitate de credincioşi.
Ierarhul a pus în lumină valoarea inestimabilă a milei, a compasiunii și a lipsei judecării aproapelui, fără de care postul și rugăciunea, la practicarea cărora credincioşii sunt îndemnați de Biserică, își pierd sensul spiritual și eficacitatea lăuntrică.
„Nu întâmplător, mila cu care suntem datori unii față de alții, dragostea frățească și Înfricoșătoarea Judecată sunt așezate înaintea Sfântului Post. Pentru că noi știm că nu putem să înaintăm înspre Dumnezeu dacă nu ne curățim de tot balastul și de toată murdăria din lumea aceasta, de tot păcatul care ne oropsește. Curățirea se face prin post și rugăciune, însă duminica de astăzi ne învață că nu ajunge. Nu sunt destul postul și rugăciunea, mai trebuie și milostenie, milă, compasiune; trebuie să ne păstrăm omenia și umanitatea, în special față de cel care suferă”, a subliniat ierarhul.
Preotul paroh Costel Condrea a mulțumit ierarhului pentru bucuria făcută comunității euharistice a satului Izbuc.
În ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, 9 martie, în Sâmbăta Moșilor de iarnă, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Izbuc. La final a fost săvârşită slujba Parastasului pentru cei pomeniți la Sfânta Liturghie și pentru rudeniile după trup ale ierarhului Oradiei.



.jpg)
